Performanță pentru viață!

Orar : Luni - Vineri | 08:00 - 20:00
  Contact : (+40) 268 448 000

Archive for September 2017

shutterstock_577250872

Cancerul de ficat: 4 factori de risc importanți de care trebuie să te ferești

Ficatul este unul dintre cele mai importante organe din corp, situat în partea dreaptă a abdomenului, sub grilajul costal. Este un adevărat “laborator” al organismului, pentru că are numeroase funcții în procesarea fluxului de substanțe diverse care tranzitează sângele și sistemul digestiv. Ficatul este responsabil pentru procesarea nutrienților, pentru fluxul de glucoză, grăsimi și proteine care ajunge în sânge, pentru producerea colesterolului, albuminei și a unor elemente importante pentru coagularea sângelui, pentru detoxifierea organismului, dar și pentru metabolizarea alcoolului și a diverselor substanțe chimice care ajung în corp, precum medicamentele. Pentru că este direct implicat în gestionarea multor  substanțe care ajung în fluxul saguin, ficatul este și expus multor probleme. De exemplu, una dintre cele mai grave este instalarea metastazelor, multe dintre celulele maligne din alte zone ale corpului ajungând și fixându-se în ficat. Însă există și cancere care debutează în ficat, apariția tumorilor maligne, dar și a altor boli hepatice fiind influențată de următorii 4 factori importanți.

1.Infecția cu virusurile hepatitei B și C. Aceste virusuri sunt printre cele mai periculoase pentru organism, iar riscul de infectare este mare în cazul persoanelor care au raporturi sexuale neprotejate cu persoane purtătoare ale virusurilor, al celor care își fac tatuaje și piercinguri cu instrumente nesterilizate, în cazul în care se fac transfuzii de sânge infectat sau cu instrumente nesterilizate sau dacă se folosesc în comun cu persoanele infectate obiecte precum periuța de dinți sau forfecuța de unghii. Dacă pentru virusul hepatitei B există vaccin, pentru cel care provoacă hepatita C încă nu s-a pus la punct unul. În timp, infecția cu aceste virusuri poate deveni cronică, afectează structura ficatului și poate declanșa un carcinom hepatocelular.

2.Abuzul de alcool. Acesta este unul dintre cele mai periculoase obiceiuri pentru ficat, iar persoanele care consumă frecvent cantități mari de băuturi își supun organismul unui stres enorm. Ficatul trebuie să proceseze alcoolul care este o toxină, ceea ce în timp, duce la afectarea acestuia la nivel celular, la apariția fibrozelor și în final a cirozei, un factor de risc important pentru carcinomul hepatocelular.

3.Steatoza hepatică. Această problemă de sănătate este cunoscută sub numele de “ficat gras” și reprezintă acumularea periculoasă de grăsimi în ficat care ajung să ocupe mai mult de 10 la sută din greutatea acestuia. Această afecțiune poate avea drept cauză moștenirea genetică, abuzul de alcool, anumite medicamente, obezitatea, dar și hepatitele de tip B sau C. Cert este că în timp un ficat cu astfel de probleme este expus riscului de malignitate.

4.Obezitatea. Aceasta este la ora actuală una dintre cele mai periculoase afecțiuni cu care se confruntă omenirea, tot mai expusă alimentației de proastă calitate și sedentarismului. Excesul de zahăr, grăsimi animale, băuturi dulci, corelat cu folosirea excesivă a mașinii și eliminarea sportului din programul de viață duce la acumularea excesivă de kilograme și implicit la îmbolnăvirea tuturor organelor din corp, inclusiv a ficatului.

Toți acești factori de risc pentru cancerul hepatic trebuie eliminați sau ținuți sub control cu ajutorul evaluărilor medicale periodice și a medicației. De altfel, medicii clinicii Onco Card recomandă o consultație de medicină internă și o ecografie abdominală începând de la 20 de ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați. Aceasta pentru a depista afecțiunile hepatice în stadiu incipient. În primele stadii ale bolii, cancerul hepatic nu are simptome clare, însă mai târziu provoacă durere, balonare, oboseală prelungită, scădere în greutate, icter și modificări ale culorii urinei. Testele de sânge, investigațiile imagistice (ecografie, tomografie computerizată sau rezonanța magnetică) și biopsia fac parte din diagnosticarea corectă a unui cancer hepatic. Cât privește terapiile, acestea pot fi chimioterapia, radioterapia, chirurgia și transplantul, în funcție de tipul de tumoră și stadiul bolii. Pentru că este un cancer extrem de periculos, medicii recomandă un stil de viață sănătos, cu o alimentație echilibrată, sport, renunțare la fumat, consum moderat de alcool, evaluări medicale periodice și folosirea prezervativului, tocmai pentru a reduce riscul afecțiunilor maligne ale ficatului prin eliminarea factorilor de risc.

Detalii
shutterstock_173821829

Cancerul de stomac: ce soluții există pentru a preveni îmbolnăvirile grave

Cancerul de stomac este o afecțiune perfidă, uneori silențioasă, a cărei evoluție se poate întinde pe durata a câțiva ani. Modificările maligne ale țesutului gastric pot fi fără simptome grave în primă fază. De aceea, medicii spitalului Onco Card au inclus consultul gastroenterologic în pachetul de analize care trebuie făcute regulat atât de către femei, cât și de către bărbați după vârsta de 40 de ani.

Cauzele exacte ale modificărilor celulare maligne și ale dezvoltării tumorilor gastrice nu sunt pe deplin cunoscute, însă există câțiva factori care pot crește riscul acestei afecțiuni.

Factori de risc ai cancerului de stomac

Primul factor incriminat pentru probabilitatea crescută de instalarea a unui cancer este infecția cu Helicobacter Pylori. Aceasta este extrem de frecventă în populație, însă prezența acestui microorganism nu înseamnă automat și infecție care trebuie tratată. Însă se presupune că persoanele care se confruntă cu inflamații și ulcer cauzate de bacterie sunt mai expuse unor cancere. La fel sunt și cele care fac gastrite, polipi gastrici sau anemie pernicioasă. Tratamentul infecției cu antibiotic prescris de medic poate rezolva situația, dar nu înseamnă risc de cancer redus la zero.

Un alt obicei nociv este fumatul, de altfel, printre singurele cauze dovedite de cancer. Printre factorii de risc menționați de specialiști se mai numără obezitatea, intervenția chirurgicală pentru ulcer, lucrul în mediu toxic, moștenirea genetică și infecția cu virusul  Epstein-Barr.

Dieta poate juca și ea un rol decisiv în instalarea cancerului, mai ales dacă este bogată în alimente afumate, sărate sau murate. De altfel, specialiștii au constatat o reducere a numărului de cancere gastrice în ultima sută de ani datorită apariției unor metode mai sănătoase de păstrare a alimentelor, cum ar fi refrigerarea.

Simptomele cancerului de stomac

Chiar dacă multă lume pune simptomele gastrice neplăcute pe seama alimentației dezechilibrate sau a stresului, acestea trebuie luate în calcul serios și investigate dacă persistă. Printre simptomele cancerului gastric în stare incipientă, menționăm indigestia, starea de vomă, durerea, greața și pierderea poftei de mâncare. Mai târziu, pot apărea durerea intensă, prezența sângelui în scaun, vărsăturile, constipația, diareea, dificultățile la înghițire și o stare acută de slăbiciune.

Cum se depistează cancerul de stomac

În cazul în care specialiștii gastroenterologi suspectează prezența unei afecțiuni maligne, ei pot recomanda teste de sânge, endoscopia, tomografia computerizată și biopsia. Doar biopsia poate spune cu precizie despre ce tip de afecțiune malignă este vorba.

Cum se tratează cancerul de stomac

Oncologia modernă pune la dispoziția pacienților mai multe opțiuni de tratament. Prima ar fi chirurgia, metodă prin care medicii îndepărtează o porțiune din stomac sau stomacul în totalitate. De asemenea, aceștia pot implanta un dispozitiv care să asigure tranzitul abdominal al bolului alimentar. În plus, radioterapia țintită pe tumorile abdominale și chimioterapia pot stopa evoluția bolii și răspândirea celulelor maligne în alte zone ale corpului. Mai mult, medicii oncologi pot aplica terapii țintite, care vizează țesutul bolnav, cu protecția celui sănătos.

Ce alte recomandări au specialiștii

Chiar dacă nu pot garanta sută la sută prevenția, specialiștii oncologi spun că riscul unui cancer de stomac poate fi scăzut printr-o dietă bogată în legume și fructe. Acestea au anumite elemente precum fibre, vitaminele A, C și E, dar și minerale precum seleniu despre care unele cercetări spun că ar contribui la un risc malign scăzut.

Detalii
shutterstock_90695944

Cancerul de col uterin poate fi vindecat: iată câteva argumente ca să veniți la medic cât mai repede!

Cancerul de col uterin afectează sute de mii de femei din întreaga lume: numai în 2012, peste 500 de mii s-au îmbolnăvit, deși afecțiunea poate fi prevenită și tratată într-o proporție de peste 90 la sută. Este al patrulea tip de cancer ca frecvență diagnosticat la femei, iar medicina actuală deține soluții accesibile pentru vindecare și evitarea stadiilor grave de boală. Iată câteva lucruri importante pe care orice femeie trebuie să le știe despre sănătatea colului uterin și prevenirea cancerului:

  1. Cancerul de col uterin reprezintă o transformare anormală a celulelor de la nivelul colului uterin, porțiunea inferioară a uterului. Însă instalarea cancerului este precedată de anumite modificări ușor de detectat prin analize.
  2. Majoritatea cancerelor de col uterin sunt cauzate de infecția cu Human Papilloma Virus (HPV), microorganism care se poate transmite prin contactul direct, mai ales în timpul actului sexual. Relațiile sexuale cu parteneri multipli, fără protecție, cresc riscul de infectare cu HPV ceea ce implicit expune organismul la instalarea cancerului.
  3. 8 din 10 persoane se infectează de-a lungul timpului cu virusul HPV. La majoritatea, infecția trece de la sine. Însă există cazuri când aceasta poate deveni periculoasă.
  4. Cancerul de col uterin este dat de infecția cu HPV, însă nu toate tulpinile sunt oncogene. Unele duc la apariția negilor genitali, care sunt inofensivi, altele creează condițiile perfecte pentru apariția cancerului. Există sute de tulpini de HPV, însă doar 12 dintre acestea cresc riscul apariției cancerului.
  5. Cancerul de col uterin poate fi ușor prevenit dacă modificările anormale de la nivelul colului uterin sunt depistate din timp. Pentru aceasta, există un test simplu, BabeșPapanicolau, pe care specialiștii Onco Card îl recomandă femeilor după 20 ani, în programele de teste destinate prevenției cancerului.
  6. Cancerul de col uterin este, în principal, declanșat de tulpinile 16 și 18, de aceea, specialiștii recomandă și testarea ADN pentru HPV. Aceasta le este de folos medicilor în monitorizarea pacientelor și în recomandarea celui mai bun program de screening, disponibil și la Onco Card, pentru a surprinde orice modificare în stadiu incipient și pentru a o trata.
  7. Cancerul de col uterin nu dă simptome la început, de aceea este importantă testarea BabeșPapanicolau, dupa 20 de ani, cu o frecvență recomandată de specialist. La fel de important este și controlul ginecologic anual.
  8. În stadii avansate, cancerul de col uterin poate da dureri, secreții vaginale anormale sau sângerări. Însă aceste stadii grave, pot fi prevenite prin controale regulate și terapii aplicate la timp.
  9. Șansele de vindecare ale cancerului de col sunt maxime în primele stadii de boală. Chirurgia, radioterapia și chimioterapia, care se fac și în spitalul Onco Card, salvează anual viețile a mii de femei.
  10. Cancerul de col uterin poate fi prevenit și prin vaccinarea împotriva HPV, înaintea vârstei de 26 de ani și a începerii vieții sexuale.
Detalii
shutterstock_180004901

Tot ce trebuie să știți despre cel mai periculos cancer de piele: melanomul

Un număr mare de alunițe pe piele, expunerile repetate la soare și apariția petelor de tot felul ar trebui să fie tot atâtea motive pentru a vă autoexamina pielea. În plus, orice program anual de teste și analize pe care le faceți ar trebui să includă și o examinare la dermatolog. Asta pentru a sta liniștiți și a vă asigura că orice problemă de sănătate gravă care apare pe piele este diagnosticată și tratată la timp. Dintre afecțiunile tegumentare cea mai periculoasă este melanomul, o formă de cancer foarte agresivă.

Cum apare melanomul?

Melanomul apare ca urmare a acumulării și dezvoltării aberante a celulor pigmentare din piele, melanocitele. Acest fenomen anormal poate duce la formarea de tumori la nivelul pielii. De vină poate fi expunerea la ultraviolete care deteriorează ADN-ul celular și produce mutații care duc la înmulțirea periculoasă a celulelor pigmentare.

Care sunt cauzele apariției melanomului?

La ora actuală, unul dintre cele mai periculoase comportamente care periclitează sănătatea pielii este expunerea la soare. De asemenea, bronzul obținut la solar este un factor de risc pentru melanom. La fel de expuse acestui tip de cancer sunt persoanele care au multe alunițe, cele cu pielea deschisă la culoare și pacienții cu sistemul imunitar scăzut. Riscul de melanom crește și ca urmare a prezenței acestui tip de cancer în familie, a existenței alunițelor modificate pe piele sau a unei mutații a genei BRAF, mutație care poate fi depistată prin teste genetice.

Care sunt semnele care anunță un melanom?

Având în vedere cât de periculos este melanomul, medicii dermatologi și cei oncologi vă recomandă să semnalați specialistului dermatolog orice semn de pe piele care nu trece. În plus, alunițele trebuie monitorizate atent, iar orice modificare a formei, culorii, diametrului și marginilor trebuie să vă aducă de urgență la medic.

Care sunt tratamentele pentru melanom?

Ca în orice tip de cancer, specialiștii insistă asupra vizitelor regulate la medicul dermatolog tocmai pentru a depista orice problemă în stadiu incipient și pentru a crește șansele de vindecare. Este valabil și în cazul melanomului, care în funcție de stadiu poate fi abordat și tratat prin intervenție chirurgicală, combinată sau nu cu alte terapii disponibile la ora actuală. Practic, specialiștii excizează melanomul, apoi în funcție de stadiu (există 4 stadii), pot recomanda imunoterapia cu medicamente care stimulează sistemul imunitar să lupte cu cancerul, terapia țintită destinată anihilării elementelor celulare care stimulează acumularea de celule maligne, chimioterapia și radioterapia.

Cum poate fi prevenit melanomul?

Pentru o bună sănătatea a pielii, medicii sunt unanim de acord că ar trebui să evităm expunerile la soare între orele 10 și 16. Apoi, de mare ajutor este folosirea cremelor cu factor de protecție de cel puțin 30. Acestea trebuie să protejeze atât împotriva UVA, cât și a razelor UVB. Evitarea arsurilor, a bronzatului la solar, aplicarea regulată a cremelor de fotoprotecție, autoexaminarea regulată a pielii și vizita anuală la dermatolog fac parte din tabloul de măsuri care vă pot feri de melanom. De asemenea, bebelușii și copiii mici trebuie feriți de soare pentru că arsura în copilărie crește enorm riscul de cancer de piele la vârstă adultă.

Detalii
12122801_178618289140128_8236861203272093784_n

Tratamente mai precise pentru pacienții Onco Card prin testele Genetic Center

Lupta globală cu cancerul este mereu cu un pas mai aproape de reușită de fiecare dată când terapiile țintite devin mai precise. Parteneriatul dintre Genetic Center și Onco Card traduce în România o experiență reușită încă de acum două-trei decenii în Occident: parteneriate puternice între clinici și laboratoare genetice, pentru determinarea cât mai precisă a istoriei și, mai ales, a evoluției acestei maladii, în beneficiul pacienților.

„Suntem o clinică oncologică de top în România, astfel încât alegerea partenerilor medicali este un proces de durată, extrem de selectiv. Parteneriatul cu Genetic Center vine, așadar, ca rezultat al unei perioade de analiză riguroasă a pieței locale și putem spune, fără să greșim, că i-am ales pe cei mai buni. Colaborarea dintre Centrul de Diagnostic și Tratament Oncologic și Genetic Center va însemna, în primul rând, un beneficiu imens pentru pacienți, cu un pachet remarcabil de teste realizate chiar în laboratoarele centrului. Ne bucură această colaborare, pentru că mereu ne concentrăm pe binele și sănătatea pacienților, încercând o schimbare de paradigmă și perspectivă la nivelul întregii comunități oncologice din România”, afirmă Anamaria Făgăraș, manager Onco Card.

“Genetic Center este laboratorul preferat de mii de români pentru testele genetice, iar rezultatele și creșterea semnificativă de la an la an ne întăresc convingerea că serviciile noastre sunt la cele mai înalte standarde. Dincolo de recunoașterea pacienților – care este și cea mai importantă – este și satisfacția unor parteneriate speciale, cum este și cel încheiat cu Centrul de Diagnostic și Tratament Oncologic Onco Card din Brașov. Colaborarea va permite pacienților clinicii să aibă acces la cele mai moderne tehnologii de testare și cei mai buni specialiști, astfel încât rezultatele să le susțină încrederea într-un tratament sau altul. Lumea medicală mondială este în deplin acord cu afirmația că genetica va ajuta – deja ajută enorm – în câștigarea luptei cu cancerul”, a spus, Raluca Prodan, manager Genetic Center.

 

 

Detalii