Performanță pentru viață!

Orar : Luni - Vineri | 08:00 - 20:00
  Contact : (+40) 268 448 000

Media

32744738_1800218876706364_4603256286115528704_n

Prof. Dr. Tudor Eliade Ciuleanu, parte din echipa medicală Onco Card

Centrul de Diagnostic și Tratament Oncologic Onco Card anunță un nou parteneriat cu o personalitate a medicinei: Prof. Dr. Ciuleanu Tudor Eliade, medic primar specializat în oncologie medicală. Ne bucurăm că experiența și reputația domniei sale sunt puse în slujba pacienților centrului Onco Card din Brașov. Prof.Dr.Ciuleanu este profesor universitar, disciplina Oncologie Medicală și Radioterapie, la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca. Specializările Prof.Dr.Ciuleanu sunt vaste, realizate atât în țară, cât și în străinătate. A obținut, printre altele, titlul de medic specialist oncologie medicală, atestare aprofundată, la Institut Gustave Roussy Villejuif/ departamentul condus de dr. JP Armand, preşedinte al ESMO, Paris, Franţa. Activitățile medicale, pedagogice și de cercetare ale domniei sale se întind pe aproape patru decenii.

”Grija pentru pacient este prioritatea noastră numărul unu. În acest sens, știm că intrarea Prof.Dr.Ciuleanu Tudor Eliade în echipa noastră de medici oncologi de top este, în primul rând, o veste extraordinară pentru pacienți. Continuăm să aplicăm și să credem într-o abordare multidisciplinară a fiecărui pacient care ne trece pragul, de aceea experiența profesorală și de practică medicală a Prof.Dr.Ciuleanu este o nouă poartă deschisă către explorarea completă a acestei viziuni. Ne bucurăm că echipa noastră medicală este din ce în ce mai mare, conținând ”vârfuri” ale medicinei, demonstrând că și în România se poate face performanță medicală, în beneficiul pacientului”, a declarat Anamaria Făgăraș, manager al Centrului de Diagnostic și Tratament Oncologic Onco Card.

Detalii
simptome cancer

5 simptome frecvente care pot anunța mai multe tipuri de cancer

Dacă în privința cancerului există încă multe necunoscute, totuși, medicii au și certitudini, una dintre acestea fiind că un cancer diagnosticat în stadii incipiente are șanse maxime de vindecare. Tocmai de aceea, programele de prevenție și depistare, așa cum sunt și cele elaborate de medicii din cadrul Spitalului Onco Card, includ pachete teste și analize, în funcție de vârstă și sex, tocmai pentru a pune în evidență, pe cât posibil, o afecțiune malignă la debut. De multe ori, bolile oncologice nu sunt însoțite de simptome specifice decât în stadii avansate. Însă orice persoană trebuie să învețe să-și asculte corpul și să semnaleze medicului orice semn suspect care denotă o deviere de la starea de sănătate. Iată câteva semnale de alarmă pe care organismul ni le transmite și care pot fi simptomele unui cancer:

  1. Durerea. Se spune că un cancer nu dă dureri decât atunci când tumorile au deja dimensiuni foarte mari. Totuși, în cazul cancerelor cerebrale, durerea de cap poate fi un semn incipient. La fel se întâmplă în cancerele de oase sau al celor testiculare, unde durerile localizate pot anunța boala. O durere comună este cea de spate, dar dacă nu însoțește o afecțiune a coloanei, poate fi simptomul cancerului colorectal sau al celui ovarian.
  1. Febra. Creșterea temperaturii organismului este un semn că sistemul imunitar luptă cu orice invadator microscopic care poate perturba starea de sănătate. Însă febra poate semnala și lupta sistemului imunitar cu cancerul, de aceea, episoadele prelungite, care nu trec după tratament, așa cum sunt cele din cadrul virozelor și infecțiilor, trebuie investigate. Asta pentru că pot fi semnul unei leucemii, al unui limfom sau al altor tipuri de cancer.
  1. Scăderea în greutate. Dacă aceasta se produce într-un timp scurt și este inexplicabilă, poate fi vorba despre un simptom comun mai multor tipuri de cancere, precum cele de plămâni, pancreas, stomac și esofag. Slăbirea în cazul persoanelor supraponderale și menținerea greutății optime sunt markeri ai sănătății. Însă dacă eliminarea kilogramelor apare brusc, inexplicabil și înseamnă 4 sau 5 kilograme, atunci se impun teste speciale pentru că există riscul prezenței unui cancer, celulele maligne consumând din rezervele de energie a organismului.
  1. Constipația. Regimul alimentar sărac în legume și fructe, abuzul de carne, grăsimi și lactate, hidratarea insuficientă pot fi cauze ale unei constipații prelugite, dar tranzitorii. În cazul în care dieta este corectată printr-un aport optim de fibre din legume, fructe și cereale integrale, dar și prin suplimentarea consumului de apă, iar constipația persistă, ea poate fi cosecința unei tumori abdominale maligne, situate în colon sau la nivelul unui ovar.
  1. Răni cutanate. Acestea pot apărea ca urmare a arsurilor ușoare, a accidentelor casnice sau pe zonele de frecare cu diverse articole de îmbrăcăminte sau încălțăminte. Cu un unguent potrivit, trec și se cicatrizează în timp, în funcție de profunzime. Însă dacă acestea persistă și pielea a fost expusă de-a lungul timpul la soare, atunci e momentul pentru o vizită la un dermatolog. Acesta își poate da seama dacă există o suspiciune de leziune malignă și poate recomanda o biopsie.

 

Detalii
imunoterapie

Imunoterapia în cancer: cum funcționează tratamentele de ultimă generație pentru diverse afecțiuni maligne

Imunoterapia este un domeniu extrem de activ al medicinei oncologice care a dat speranțe, dar și confirmări multor pacienți și medici implicați în gestionarea afecțiunilor maligne. În ultimii ani, s-au descoperit și cercetat numeroase molecule care vizează sistemul imunitar și capacitatea acestuia de a lupta cu cancerul.

Cum acționează imunoterapia?

Imunoterapia în oncologie acționează în mai multe moduri asupra organismului. De exemplu, există molecule care stimulează sistemul imunitar să atace celulele maligne. Apoi, au fost concepute terapii care pot crește gradul de “inteligență” a sistemului imunitar în fața cancerului, făcându-l mai vigilent și mai eficient. O altă cale de a folosi sistemul imunitar să lupte cu cancerul este alimentarea sa cu proteine sintetizate în laborator, componente importante care-l fac să acționeze în situația în care organismul se confruntă cu apariția și formarea unui cancer.

Care sunt efectele imunoterapiei?

În momentul în care un medicament imunoterapic ajunge în organism, acesta poate acționa pe mai multe căi, în funcție de modul în care a fost conceput: acesta poate stopa sau încetini dezvoltarea celulelor maligne, poate împiedica diseminarea celulelor maligne în organism sau poate ajuta celulele sistemului imunitar să lupte cu cancerul.

Câte tipuri de imunoterapie există la ora actuală?

Pentru că afecțiunile maligne sunt extrem de complexe, experții în medicină oncologică au dezvoltat mai multe tipuri de medicamente imunoterapice. Iată care sunt acestea până la această oră:

1.Anticorpii monoclonali. Aceste clase de medicamente reprezintă proteine sintetizate în laborator care pot ataca anumite componente ale celulor maligne. Aceștia se folosesc în abordarea afecțiunilor maligne precum cancerul de sân, stomac și în leucemii.

2.Inhibitori ai sistemului imunar. Aceste componente ale imunoterapiei acționează asupra mecanismelor care inhibă a sistemului imunitar, eliberarea lor crescând eficacitatea în fața celulelor maligne. Aceștia și-au dovedit utilitatea în tratarea unor cancere precum melanomul și anumite forme de cancer pulmonar.

3.Vaccinurile. Acestea sunt concepute pentru a stimula răspunsul imunitar al corpului în fața diverșilor agenți patogeni care sunt implicați în apariția afecțiunilor maligne. Cel mai cunoscut este vaccinul anti HPV, virusul implicat în apariția cancerului de col uterin.

4.Imunoterapia non specifică. Aceste terapii nu sunt țintite, însă potențialul lor de a stimula sistemul imunitar poate ajuta organismul în lupta cu cancerul. Citokinele, interleukinele și interferonul intră în această categorie de terapii care pot fi administrate în cancere precum metastazele melanomului, cancerul renal, limfomul și unele leucemii.

Ce spun medicii despre imunoterapie?

Aceste clase noi de medicamente au deschis noi orizonturi în tratamentul cancerului, iar medicii români vorbesc despre progresele actuale ale terapiilor imunologice, care sunt încă la început. “Terapiile cu anticorpi sunt forma cea mai de succes în tratamentul cancerului la ora actuală, iar în ultima vreme, a fost o avalanșă de medicamente aprobate și ne bucurăm. Sigur, e nevoie de o mare responsabilitate în ceea ce privește prescrierea lor pentru că, să nu uităm, au anumite reacții adverse, nu sunt un panaceu. Trebuie ținut cont de profilul pacientului, cui i se potrivește terapia, dacă avem anumite testări care sunt pozitive. Vaccinurile terapeutice reprezintă și acestea o parte a tratamentului imun în cancer. În ultima vreme, se lucrează intens în prevenția infecției cu virusul papilloma uman, prin vaccinare, virusul fiind implicat în apariția cancerului de col uterin” spune dr. Mirela Drăgan, medic primar oncolog în cadrul Spitalului Onco Card.

Care sunt efectele adverse ale imunoterapiei?

Specialiștii spun că medicamentele imunoterapice au mai puține efecte adverse decât chimioterapia, însă acestea pot apărea și se pot manifesta prin febră, frisoane, stări de slăbiciune, de vomă, dureri de cap, diaree și hipotensiune. De aceea, administrarea imunoterapiei trebuie făcută de către specialiștii oncologi, cu monitorizarea atentă a pacienților.

Detalii
virus cancer

5 tipuri de virusuri care cresc riscul de cancer

Cauzele directe ale cancerului nu sunt încă pe deplin cunoscute, însă echipele de cercetători și medici care studiază mecanismele bolii și au sub tratament diverse cazuri vorbesc despre factori de risc precum fumatul, dieta bogată în carne roșie și grăsimi animale, sedentarismul, moștenirea genetică, stresul și anumite microorganisme. Toate acestea, separat sau corelate, pot aduce organismul într-o stare precară de sănătate propice dezvoltării aberante a celulelor, propice fenomenelor maligne și formării tumorilor în diverse organe. Dintre factorii de risc, infecțiile cu diverse microorganisme au fost asociate cu diverse tipuri de cancer. Iată care sunt cele mai periculoase.

1.Human Papilloma Virus (HPV). Human Papilloma este un grup de 150 virusuri extrem de răspândite în populație, pentru că se pot transmite prin contact direct. Nu toate tulpinile HPV sunt periculoase, multe ducând doar la apariția papiloamelor la nivelul pielii și mucoaselor. Dintre aceste virusuri, 40 se pot transmite pe cale sexuală, o parte fiind inofensive. Rămân însă 16 tulpini a căror prezență în organism a fost corelată cu apariția cancerului de col uterin. Cele mai periculoase sunt 16 și 18, care dau majoritatea cancerelor de col. În aceste condiții, efectuarea regulată, la 3 ani, a testului Babeș-Papanicolau este obligatorie pentru a pune în evidență orice modificare de la nivelul colului. În momentul în care medicii suspectează prezența HPV, ei pot recomanda testele pentru a depista tipul de tulpină și pentru a elabora un program de monitorizare care să poate surprinde orice leziune malignă în stadiu incipient. Pe lângă riscul de cancer cervical, tulpinile oncogene HPV îl pot crește pe cel de cancer oral, penian, vulvar, vaginal și de anus. Vaccinul pentru HPV și-a dovedit eficacitatea, dar trebuie făcut încă din adolescență, până la debutul vieții sexuale.

2.Virusururile hepatice B și C. O altă categorie de virusuri cu potențial oncogen o reprezintă virusurile hepatice de tip B și C. Peste 300 de milioane de oameni din întreaga lume sunt infectați cu aceste microorganisme care se localizează în ficat și care dau hepatitele cronice de tip B și C. În timp, acestea inflamează ficatul și duc la apariția cirozei, un fenomen periculos care degradează țesutul hepatic. Se presupune că pe fondul acestui fenomen apar și anomaliile la nivelul ADN, situație ce crește riscul de cancer hepatic. Tocmai de aceea, medici specialiști în boli infecțioase recomandă pacienților respectarea terapiilor pentru hepatite, care trebuie făcute pe termen lung, pentru a amâna cât mai mult timp ciroza hepatică.

3.Virusul Epstein-Barr. Acesta este un virus herpetic, care se poate transmite prin aer, dar și prin folosirea acelorași tacâmuri sau pahare. Deși există persoane la care contaminarea nu are nicio consecință, există o altă categorie la care virusul poate da mononucleoza, cunoscută și sub numele de “boala sărutului”. Odată luat, virusul rămâne în organism și se poate localiza în globulele albe, în limfocitele de tip B. Prezența virusului Epstein-Barr în organism a fost asociată cu un risc crescut de limfom, de cancer nazofaringian și de stomac. Însă, procentul celor care fac un cancer ca urmare a prezenței acestui virus în organism este foarte mic.

4.Virusul imunodeficienței umane (HIV). Acesta este unul dintre mai periculoase și cunoscute virusuri, despre care s-a scris enorm din cauza pericolului pe care-l reprezintă pentru organism SIDA, consecința pe termen lung a contractării acestui microorganism. Se poate transmite prin contact sexual neprotejat cu o persoană infectată, prin transfuzii, prenatal și perinatal, prin alăptare, dar și prin folosirea instrumentelor medicale nesterilizate care au intrat în contact cu sângele unei persoane cu HIV. Acest virus atacă celulele sistemului imunitar, care fiind slăbit, nu mai face față atacurilor altor virusuri. HIV nu crește direct riscul de cancer, ci o face indirect, deschizând practic poarta de intrare în organism pentru alte microorganisme așa cum este HPV, de exemplu. Persoanele infectate cu HIV au un risc crescut de cancer anal, oral, pulmonar, de piele, de ficat, precum și de boală Hodgkin.

5.Virusul herpetic uman de tip 8 (HHV-8). Acest tip de virus este diagnosticat în tumorile care apar în sarcomul de tip Kaposi. Acesta este o formă rară de cancer, care se dezvoltă încet și care se manifestă sub forma unor mici excrescențe roz, mov, albastre sau maronii, subcutanate. Acest tip de virus se poate transmite pe cale sexuală, dar și prin sânge sau salivă. Însă nu toate persoanele infectate cu acest virus sunt expuse riscului de sarcom. Se pare că acesta se dezvoltă în condițiile unei imunități scăzute, mai ales la persoanele infectate cu HIV și la cele care au făcut un transplant.

Detalii